Armurariul este o plantă care creşte sub formă de tufe, atingând 2 metri înălţime, preferă solurile mai puţin nisipoase, mai ales terenuri pietroase.
Planta a fost folosită pentru tratarea diverselor afecţiuni cu mai bine de 2000 de ani în urmă şi este de origine Mediteraneana, fiind răspândită în toată Europa şi Asia Centrală. În România se găseşte pe zone necultivate.
Compozitie
Seminţele de armurariu conţin silimarină (silibină, silicristină, silidianină), bioflavonoide, aminoacizi (glicină, leucină, cisteină, tiramină), acid glutamic, acid fumaric, saponine, steroli, tocoferol.
Fitoterapia cu produse pe bază de armurariu are acţiune hepatoprotectoare, de reconstrucţie a celulei hepatice, în hepatitele virale tip A, B, C inhibă replicarea viruşilor hepatici, reglarea digestiei, creşterea tensiunii arteriale, puternic efect antitoxic, împiedică pătrunderea substanţelor toxice la nivelul ficatului şi favorizează eliminarea acestora (combate efectul nociv al alcoolului asupra ficatului), stimulează activitatea vezicii biliare şi combate riscul apariţiei calculilor biliari.
Seminţele zdrobite se folosesc sub formă de comprese umede în tratamentul ulcerului varicos şi al varicelor, acţiune antitumorală (stopează evoluţia şi proliferarea celulelor canceroase la nivelul ficatului, prostatei, cervixului, colonului), stimulează lactaţia, scade nivelul colesterolului sanguin, scade rezistenţa la insulină fiind eficientă în diabetul zaharat de tip II.
Beneficii pentru organism:
- Hepatita virala A, B si C – numeroase studii efectuate in Statele Unite au aratat ca flavonoidele din compozitia semintelor de armurariu favorizeaza regenerarea celulelor hepatice, maresc capacitatea organismului si in special a ficatului de a se apara de infectii.
- Icter, insuficienta hepatica – silibinina continuta de armurariu impiedica procesul de acumulare a toxinelor in ficat, favorizeaza activitatea celulelor hepatice, stimuleaza eliminarea compusilor toxici din celulele hepatice.
- Ciroza hepatica – o comisie medicala oficiala din Germania a dat in urma cu doi ani avizul favorabil pentru folosirea armurariului in tratamentul bolnavilor de ciroza. Aceasta planta, se spune in raportul comisiei, este un foarte bun stimulent al activitatii ficatului, impiedica fribrozarea acestuia si ajuta la regenerarea sa.
- Diskinezie biliara, litiaza biliara– se face un amestec de tinctura de armurariu si tinctura de anghinare, in proportii egale. Se ia din aceasta combinatie o lingurita de patru ori pe zi, de preferinta inainte de mesele principale. Are un puternic efect de stimulare a productiei de bila, favorizeaza eliberarea acesteia, impiedica acumularea calculilor la nivelul vezicii biliare si diminueaza starile inflamatorii.
- Cancerul de prostata si hepatic – sunt cele doua localizari ale bolii canceroase, in care a fost verificata clinic actiunea favorabila a semintelor de armurariu sau a silimarinei (un complex de principii active secretate de aceasta planta).
- Pentru a preveni cancerul: faceti la fiecare schimbare de anotimp o cura cu seminte de armurariu, consumand 4 lingurite de tinctura pe zi, vreme de trei saptamani. Aceasta planta activeaza sistemul imunitar (favorizand fagocitarea celulelor maligne), neutralizeaza radicalii liberi, reintinereste organismul. Studii facute in randul populatiilor mediteraneene si din Asia Centrala, unde aceasta planta este consumata in mod traditional, arata ca incidenta cancerului este de pana la trei ori mai mica la cei care consuma frecvent aceasta planta.
- Alcoolism – se fac cure de trei saptamani, cu doua saptamani de pauza, cu infuzie combinata de armurariu, din care se bea un litru pe zi. Armurariul nu diminueaza depedenta de alcool, insa ajuta la refacerea ficatului (greu incercat de consumul sistematic al acestei substante) si, foarte important, sustine activitatea nervoasa, ajutand chiar la recapatarea reflexelor si a coordonarii normale, reducand tremurul membrelor si alte simptome de acest gen. Un studiu facut pe pacientii alcoolici dintr-un spital de profil din Spania sub conducerea medicului A. ParEs a pus in evidenta toate aceste efecte benefice ale armurariului.
Doua aplicatii externe - Intoxicatie cu metanol, cu tetraclorura de carbon, cu metale grele (plumb, mercur), cu medicamente care ataca ficatul – se administreaza vreme de o saptamana un litru si jumatate de infuzie combinata de armurariu pe zi. Este un tratament adjuvant foarte util pentru protejarea organelor interne si a sistemului nervos.
- Otravire cu ciuperci toxice – se consuma vreme de 10 zile din abundenta infuzie combinata de armurariu (minimum un litru pe zi), care sustine activitatea hepatica si neutralizeaza direct actiunea unor substante toxice din ciuperci (in special amanitina si faloidina).
- Armurariul stimulează refacerea hepatocitului (celula hepatică), apariția și dezvoltarea de noi celule hepatice, favorizând sinteza proteinelor. Protejează integritatea membranei celulare a hepatocitelor, prin faptul că împiedică pătrunderea în celulele hepatice a unor substanțe hepatotoxice (alcool etilic, substanțe chimice toxice, medicamente cu risc hepato-toxic, toxine rezultate în urma prelucrării alimentelor etc). Totodată reduce riscul dezvoltării calculilor biliari și favorizează digestia, fluidificând și eliminând bila. Fiind un produs natural, Armurariu este foarte bine tolerat de organism și nu are efecte adverse sau toxice.
Be the first to review “Armurariu seminte”
You must be logged in to post a review.